Mihail Vakulovski

Sankea

„Sankea” este considerat cel mai reuşit roman de pînă acum al lui Zahar Prilepin, un scriitor rus încă tînăr, care a fost şi-n România, la Festivalul Internaţional de Literatură, ediţia din 2011. Prilepin e un scriitor pe val, foarte popular în Rusia, care vine tare după Erofeev, Sorokin şi Pelevin, dar care nu scrie deloc ca ei. Dacă scriitorii de care am amintit experimentează mult, inclusiv lingvistic, Zahar Prilepin scrie mult mai clasic, amintindu-ne ba de Gogol, ba de Cehov, ba chiar de Maxim Gorki. Se pare că pe Zahar Prilepin îl interesează mult mai tare fondul decît forma, ce scrie decît cum scrie, dar şi cititorii, pentru că scriitura lui e simplă, directă şi uşor de urmărit, cel puţin în „Sankea”. Sankea este un activist foarte activ, membru al unui partid extremist din Rusia contemporană, care se luptă – la propriu – împotriva sistemului actual, în orăşelul natal, dar şi în Moscova şi uneori chiar iese în străinătate, cum se întîmplă cînd se duce în Letonia ca să-l omoare pe avocatul care i-a condamnat pe colegii lui de partid. Prilepin descrie din interior tipul activistului politic de rînd, dar şi situaţia din Rusia, inclusiv viaţa din afara Moscovei, cu drumuri dezastruoase şi oameni disperaţi şi cam înapoiaţi. Saşa Tişin nu e un erou, doar poate un erou al zilelor noastre, cum ar fi zis Lermontov, scriitorul nu încearcă să-l facă nici simpatic, nici antipatic, ci-l lasă să facă aproape tot ce vrea el (şi ce nu vrea săraca mamă-sa). Concluzia cărţii e că oricît de extremist e partidul din care face parte Sankea (aşa îi zice bunică-sa – Sankea), oamenii din interiorul sistemului actual din Rusia sunt şi mai extremişti, şi mai violenţi, şi mai săriţi de pe fix, şi mai demenţi: „În cap i se încîlceau două senzaţii, stranii şi unice: în curînd toate vor lua sfîrşit, şi – nimic nu se va termina niciodată, aşa va fi mereu, de aici încolo. Doar aşa” – aşa se termină romanul.

„Sankea” a fost tradus în româneşte de Vladimir Bulat şi publicat la editura chişinăuiană „Cartier”, în deja vestita colecţie „Biblioteca deschisă”, unde a apărut şi „Un roman natural” de Gheorghi Gospodinov, şi „Kafka instant” de Zaza Burciuladze.

„Sankea” e un roman interesant şi util, dar nici pe departe nu e cea mai bună creaţie a lui Zahar Prilepin (traduc chiar acum „Patologii”, romanul lui de debut, care e incomparabil, infinit mai bun, din toate punctele de vedere – şi stilistic, şi artistic, şi ca mesaj! - un fragment, chiar în acest nr. Tiuk - la TraduceriTiuk).

Mihail Vakulovski, Tiuk! - 2012, №34

Alexandru Vakulovski

Zahar Prilepin – Sankea

Dacă vreţi să citiţi o carte în care să vedeţi adevărata Rusie – Sankea, romanul lui Zahar Prilepin, e o alegere foarte bună.

Noul Gorki al ruşilor, aşa cum e numit Zahar Prilepin, ne oferă povestea unui tânăr din provincia rusească, membru al unei organizaţii extremiste – copie a Naţbolului – partidul lui Eduard Limonov – interzis în Rusia. Saşa Tişin – Sankea – încearcă să înţeleagă lucrurile mari ca binele, dreptatea, deşi e luat de valul curentului extremist. Ce e de observat în romanul lui Prilepin, e că oricât de extremişti ar fi unii tineri, statul rus îi bate, îi întrece oricum. Ei încearcă să riposteze statului şi terorii continue, dar asta îi duce direct spre autoanihilare, nu spre victorie. Începutul revoluţiei de la sfârşitul romanului e de fapt sfârşitul unor personaje, sfârşitul unei grupări şi victoria statului lui Putin.

Saşa Tişin suferă de schizofrenie, în capul lui apar întrebări la care încearcă să răspundă un alter ego. Pentru că nu găseşte răspunsuri nici la colegii din organizaţie (în care nu are încredere, cu câteva excepţii), nici la cei „vechi”, nici la „putinişti”. De fapt, boala lui Sankea e boala societăţii ruse contemporane în care piciorul drept pune piedică piciorului stâng. Mi-au plăcut foarte mult paginile lui Prilepin despre provincie şi mai ales despre înfundăturile Rusiei, iar scena în care Sankea cară sicriul tatălui prin pădure e de-a dreptul izbitoare. Sunt multe astfel de scene, care te fac să înţelegi de ce Prilepin e în vogă acum în Rusia şi de ce are deja numeroase traduceri.

Sunt şi scene mai puţin plăcute, dacă nu eşti rus (cum e scena vânării unui judecător leton, în care Saşa e iritat că letonii vorbesc letona, nu rusa), dar îmi dau seama că romanul nu ar mai fi fost credibil dacă aceste scene nu apăreau. E inutil să mai spun că rusul se crede încă Fratele cel Mare, chiar şi aşa beat şi împiedicat cum e.

Zahar Prilepin e un scriitor ce merită urmărit, fie că-ţi place, fie că nu. Sankea, după cum am înţeles, a avut un mare succes în Rusia. Romanul are şi un site, foarte fain, cu grafică, cu trimiteri la personajele reale, cu povestea oamenilor ce au contribuit la site. Povestea lui Sankea merge mai departe, prin site. Trebuie să recunosc că e cel mai mişto site al unui roman, din câte am văzut.

Cu Zaza Burciuladze, Gheorghi Gospodinov şi Zahar Prilepin – colecţia Biblioteca deschisă a editurii Cartier ne demonstrează că e una grea şi că merită s-o urmărim în continuare.

*Zahar Prilepin, Sankea, Ed. Cartier, 2011. Traducere de Vladimir Bulat

Alexandru Vakulovski, Tiuk! - 2012, №34

Купить книги:

               

 

Соратники и друзья
Сергей ШаргуновНовая газета в Нижнем Новгороде Нижегородская люстрация

На правах рекламы: